Masca inconștientului

Coman Ioana Lacramioara, cls. a XI-a E, Profesor coordonator: Hurmuzache Nicoleta

Conceptualizând ideea conform căreia tot ceea ce nu este cuprins în conștient, face parte din inconștient, Sigmund Freud a psihanalizat memoriile copilăriei, impulsurile și dorințele nesatisfăcute ca fiind elemente consumatoare de energie. Forța suplimentară care ține la distanță de conștient aceste eventuale manifestări, se descătușează într-un mod dinamic în inconștient. Carl Gustave Jung aprofundează acest concept in opera Arhetipurile și inconștientul colectiv și propune o altă teorie, aceea că din inconștient se nasc viitoare tendințe ale conștientului.

     Un strat superficial al inconștientul îl reprezintă refulările personale, însă nu se limitează doar la acestea. În contextul în care Jung dezvoltă noțiunea de experiență colectivă straveche, se relevă faptul că rădăcinile inconștientului provin dintr-o bază psihică suprapersonală.  Astfel, puse față-n față, inconștientul personal este constituit dintr-o serie de complexe afective și conținuturi care au fost cândva conștiente, pe când inconștientul colectiv nu a fost dobândit individual, ci se datorează exclusiv eredității, purtând numele de arhetip.

     Termenul de „arhetip” sugerat de Sf Augustin în scrierile sale din secolul al V-lea, va fi întâlnit la Phito Iudaeus cu referire la imaginea lui Dumnezeu în om sau la Dionysius. În esență, arhetipurile sunt prototipuri ale inconștientului colectiv, modificate și adaptate conștientului individual. Imaginile sugerate de basme sau mituri, religie sau simbolistică, restrâns, orice formă preexistentă, sunt doar câteva exemple de amprente adânc îngropate în inconștientul nostru ce generează emoții puternice și reprezintă „patterns of behavior”.

    Un simbol de o importanță aparte pentru inconștient este apa. Prin dimensiunea sa telurică, apa este parte a Universului, care simbolizează, la nivel inconștient, necesitatea coborârii în adâncuri întunecoase, ca o condiție a expectativei ascensiuni. Este suficient ca un om să se privească în oglinda apei pentru a-și vedea propria reflexie, care cu mai multă sinceritate decât i-ar fi plăcut individului, oglinda îi va reflecta adevarata față. Însă, pentru a ajunge să se întâlnească cu sine însuși, are de parcurs un drum inițiatic. Ascuns cu meticulozitate de persona, mască de actori, chipul nostru este modelat diferit în funcție de context. Această întâlnire reprezintă o primă probă de curaj necesară parcurgerii drumului autocunoașterii. Pentru a suprima stratul superficial al inconștientului, adică inconștientul personal, este nevoie de contact cu propria umbră, o parte vie a personalității, spre dezvoltarea nivelului profund al psihicului. O consecință a nesiguranței conștiinței apare în momentul în care inconștientul se revarsă și devenim inconștienți de noi înșine, pericolul original pe care omul l-a cunoscut instinctiv. Astfel, arhetipul întregului proces, al vieții însuți este anima, respectiv animus. Cele două tendințe complementare antropomorfice de la nivel inconștient, relevă gradele de conștientizare masculine și feminine. În sens jungian, procesele animei hrănesc fluxul emoțiilor și al productivității, al intuiției, sexualității și al relaționării. Visele reprezintă oportunități de manifestare a animei sub formă de figuri feminine (exemplu: apa din exemplul de mai sus, mama, biserica etc) pentru bărbații în căutare de atracție, fascinație și eros. O animă neconștientizată va ajunge să domine toate aspectele vieții unui individ, dictând laturilor comportamentale, cognitive și emoționale. La pol opus, animus reprezintă conținuturi masculine de la nivel feminin.

    Integrarea animei și a animusului determină reintegrarea sinelui, însă niciun arhetip nu va putea fi vreodată explicat și rezolvat, ci doar conștientizat ca organ psihic prezent în fiecare dintre noi pentru a determina reintegrarea sinelui.